Doi câte doi

(Exercițiu de imaginație: Sunteți unul dintre ei. Roșii, verzi, galbeni sau albaștrii)

Mici gândaci multicolori mi se plimbă pe mână cu scop precis sa-mi sărute ochii.
Ce senzație de ușor dispreț amestecându-se cu plăcere chinuitoare...
Umblă câte doi, în șiruri de câte șase, în rânduri de câte trei.
Merg voioși. Aproape că-i aud fredonând și fluierând cântu-mi preferat.
Duc în spate fărâmițe mici de frunze de ceai și frunze de tutun uscat de soare.
Îi privesc și le ghicesc traseul: mână, umăr, gât, bărbie, buze, nas, pleoape-nchise.
Nici nu știu dacă mă tem. Sau mă bucur oare?
Pielea-mi face riduri scurte, trecătoare. Se încruntă, se jupoaie, se miră-nloc să doară.
Îmi mângâie ușor, mici locuri neatinse. Se apropie încet de umăr.
Dar surpriză! Gâtul îl ocolesc și se duc în jos, pe spate.
Dacă ochii sunt țelul, dacă drumul scurt indică buzele și nasul, unde-anume hoinăresc?
Aștept curioasă, cu mici spasme la curbe bruște. Nu-nțeleg ce fac. Cum fac?
Se rotesc în cercuri scurte, șerpuiesc în linii mute...
Se strâng toți laolaltă, fug, se-mprăștie de-odată. Pe semne că-i furtună acolo-n spate?
Simt mici picuri de apă sărată, cum se rostogolesc ușor pe păr, pe pori, pe nori...
S-au speriat și ei, micuții, și-au fugit la subțiori. Mă gâdilă, mă pișcă și mă mușcă ușor de frică.
Își fac curaj și își reiau formația, doi câte doi, în șiruri de câte șase, în rânduri de câte trei.
De pe coloană, urcă stângaci pe ceafă. Se plimbă și privesc direct în față.
Prin păr îi simt acum cum cu greu își fac cărare, se împiedică, dar merg mai tare.
Încep să fluiere din nou, fiecare după gust și inspirație. Haosul devine grație.
Fruntea-i loc de pelerinaj, se pare, dar alunecă atunci când încet coboară.
Se țin strâns de părul dat pe față:
     - Nu mai vrem s-atingem ochii negrii-cenușii. Vrem acasă, fericiți!
Mă încrunt. Îi ridic și-i pun mai sus. Le fac semn să zboare acum.
Dar nu vor, se luptă-un pic. Se smucesc, se trag 'napoi, se feresc de mâna-mi mică.
Suflu-ncet prin spate, să le dau curaj să poată. Se desprind și se înalță.
     - Vă eliberez acum. De dor, de ploaie și de nori...
Zboară liniștiți, doi câte doi,  în șiruri de câte șase, în rânduri de câte trei.