Roșu în vin

Ai plecat cu dezlegarea blestemelor, dar ai uitat paharul.
Îți sorb vinul rămas și prin rotocoale de fum îți scriu numele cu roșu.
Am văzut cum fumul înghite vinul și cum huma spoiește vina
Atunci când îmi întorc spatele doar o secundă.

Sub genunchi sângele îmi curge șiroaie,
Am căzut cu mâinile împreunate pe cioburi de roșu.
Am crezut că dacă-L voi ruga să mă dezlege, te-ai întoarce și ai umple paharul.
Mi-ai umplut sufletul, în schimb. Cu furie într-un vid.

Mă arde gândul.
Mă doare fumul ce se scurge pe sub ușă, afară.
Mă ustură vântul care-ți usucă rănile atât de repede.
M-a orbit furia și-am răsturnat paharul gol...

Suerte!

Ambalaj uitat, suflet rătăcit

     În cabina 2 oamenii mă privesc. Hotărăsc să nu le spun nimic despre tine. Tu nici nu exiști pentru ei. Suferința noastră le e străină lor. Și totuși, de ce mă privesc cu o lacrimă pe obraz? De la cel mai mic la cel mai mare, îmi varsă mie o lacrimă pe geam.
     Din receptor se aude o vioară. E tristă. Unghiile îmi zgârie sânul. Cuvinte aruncate de la stânga la dreapta încep să coboare în suflet. În oglindirea geamului descifrez cu greu. Nu e scrisul meu și nici al tău: 

     "Smintit, curat și fără glas mă așez la un vals și mâna ți-o las să se odihnească.
       Mă rog și sper să fie un străin cel ce cu gura se apropie de a noastră."

     Soarele să fie cel care a oprit vioara și cuvintele le-a șters?
     - De ce plâng oamenii ăștia? Luați-i de aici! Cabina 3 și ultima din dreapta sunt libere. Plecați de aici! urlu către păsările albastre, cu speranța că mă vor ajuta. Ele se leagănă însă trist  pe firul telefonului, în ritmul viorii care a tăcut.
     Așteptând să se termine circul ăsta, simt cum unghiile îmi scrijelesc acum genunchii. Nici nu vreau să mă mai uit. Privirea însă e curioasă și îmi zburdă pe geam:
    
     "Sing...ur... mă în..torc ac...um spre ti..ii..ii..ne,
      Ch...ip.. cio...plit ...d.d..in le...mn înc...his,
      Să ch...em...ăm î...nge...rii d...e mâ...ine
     Să... ne sp...ună: A...cu...m e d...es...c...his"

     Nici nu pot și nici nu vreau să înțeleg. Poate-s doi copii care se întrec în versuri.
     Harpă?! Sau poate fluiera ciobănașul surd...

Moartea vie a bătrânului

Îngerii s-au înecat de poftă cu râuri de ceară. Priveau pic cu pic din mare, iar în capăt, un bec pâlpâind a jale, le lumina ochiul grăbit s-adoarmă încet și simplu.

Aripi tăcute se plimbau în calendar înapoi... înainte... înapoi... înainte de apoi și rămâneau doar un ceas să vadă cucul ce-a cântat cândva în colivie. Cucul își doarme visul.

"3 păcate: două crime și un copil."

L-au lăsat să tacă. Fără fluier, fără coapse, urlă-n gând cuvinte pline:

"Picură cu stropi, picură pe brațe, picură în gânduri cu miros de gheață".

L-au uitat de atunci tăcând și tace.