Vineri, 13

Este undeva între luni și luni, poate marți sau poate...nu?

O doare carnea degetelor cu care și-a șters ochii joi.

O încearcă zâmbetul de mâine care a venit cu întârziere de trei ore bune, răsfirate în săptămâni scurse-n luni și ani de zile.

Un singur zâmbet, un pantof cu toc înmuiat în cafea slabă "doar ca să fie" și un ruj topit în baie.

Pe singurul geam al semi-grotei intră fum de țigară și nu iese nimic.

Singurul ciorap e găurit în vârf și-i cam roșu pentru gustul ei, cam fad ce-i drept.

Așteaptă luni să fie marți ce a trecut, dar acum se transformă în ce a fost mâine.

Deci, îi e cam frică pesemne. Superstiții? Nici vorbă. Poate ale altora. Poate ale ei bucăți de usturoi la ușă.

Singura țigară o fumează acum, dar ultimul fum îl păstrează ca pe un talisman în buzunar.

Pieptul i se zbate. Mai cere. Se luptă cu buzunarul, dar e prea târziu, s-a închis. Încearcă mâine.

Culcă-te acum. Visează-ți ursitul și fă trei pași înapoi. Pisica neagră nu doarme de atâta somn.