Ca muză, o buză

     Judecând după trecut, înțeleg că viitorul nu există. La fel cum, mai mult decât superiorul și extraordinarul "tătuc" al filosofiei, Cioran spunea despre viață că "nu se sprijină pe nimic, pentru că îi lipsește și umbra unui argument", asta cred eu despre viitor. Contrar primelor impresii, nu ești aici să citești niște panseuri despre viitor, nici despre trecut. Nici măcar despre viață sau prezent. Ești aici, și o știm bine amândoi, din pură curiozitate. Drept urmare, sunt curioasă cine ești, ce ai făcut în dimineața asta, unde ai dormit sau ce ai debitat în prima discuție pe care ai purtat-o azi. Tot ce știu cu siguranță, este că tu ești curios ce o să se întâmple peste câteva ore, mâine sau peste cinci ani. Dar repet, nu ești aici ca să citești despre viitor.
     Curios este faptul că fiecare curiozitate de-a ta, produce alte curiozități, pentru tine sau pentru alții. La fel de curios este și faptul că deși fiecărui artist îi trebuie o muză, aceasta este diferită nu numai de la om la om, ci și de la lucrare la lucrare. Muza vine din mitologia greacă, unde Muzele erau cele noua fiice ale lui Zeus care erau considerate patroanele artelor. Deci femeia inspiră creațiile de orice fel. De ce? Altă curiozitate de-a mea. Știm bine că Eminescu s-a lăsat inspirat de o "EA", în timp ce Andreea Mantea s-a ales cu numele de "muza donatorilor de spermă". Deci și ea poate fi considerată o muză sau materialul seminal este o artă? 
     Cred că dacă aș spune că acest eseu despre nimic are ca muza o buză, aș crea multe curiozități. M-am gândit la o buză de soare. M-am gândit la buza superioară a lui Cioran sau poate că la buza tremurândă a unui curios. În sfârșit...cert este că muza mea e buza. Buza a devenit în sfârșit o muză.
     Buza lui, e muză acum. Nu el! Doar buza. Amintește-ți chipul unei persoane foarte dragi. Decupează-i buza inferioară și menține-o în aer. O poți vedea? Ți-a venit în minte doar buza decupată de restul chipului? Nu cred și de aceea continuu să spun că buza lui e întruchiparea păcii absolute, dansul copacului cu Luna și  îmbrățișarea viitorului cu certitudinea. Lunecă ușor înapoi după ce este mușcată din curiozitate sau cu emoție. Pe ea se sprijină o altă buză, muză a alteia.