Dacă m-ai întreba Tu, ce face Soarele, ți-aș spune că nu a răsărit niciodată. M-ai contrazice Tu oare, știind totul despre noi?
Dacă Tu ai spune că Luna este nebună, că își sfidează gusturile și își depășește condiția făcând din mare un om de lut, eu aș îndrăzni să te contrazic. Ți-aș aminti și de nopțile cu ea, pline de speranța revenirii lui.
În speranța că lumea toată va respecta umbra și că ar putea răsări în om marea, ai trăit și Tu, nemuritor veșnic și creator de absolut. Oare nu te-ai dezamăgit și pe tine uneori? Oare nu ai vrut și tu să nu mai crezi sau să creezi uneori?
"De ce-urile" au apus de lungă vreme... Dar de ce Soarele și-a creat o obișnuință din a-și întârzia prezența? De ce nu luminează fața omului care încă mai speră în revenirea lui...
Te las să îmi înmoi sufletul și ochii cu vraja înfrigurată a morții, doar dacă lași ca "dor" să devină doar un nume și o figură de stil, folosită doar de autiștii vindecați de o lume ideală.
Folosește-mi trupul cinstind Soarele, dar sufletu-mi spală de el și du-mă departe. Acolo unde Soarele și Luna sunt departe de a se naște și de a păcătui. Elibereaza-mă de mine și de ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu