Visez începutul și ce poate face el cu mine, dar nu îl las.
Îl pierd ca să-l visez din nou.
Mă-ntorc mereu de mai departe și aștept să nu se mai întoarcă,
Dar vine credinciosul, vine.
Am devenit chezaș pentru el în fața timpului.
Ori de câte ori întârzie, orele mi se răzbună.
Primul alb s-a ascuns într-un fir de păr
Și-mi repetă obsesiv că o să uite să mai vină.
Îmi scrie pe pleoape cum că timpul este negru
Și că ploile sunt scurte.
Nu știe, nebunul, că literele dispar atunci când ochii se deschid.
Și încep să adorm...
Îmi aud gândurile pe voci, dar vocea mea nu se aude printre ele.
Adorm într-un sfârșit. Continuu.
Placut, deliric, usor nostalgic, destept interpretat, vag dar si destul de caracteristic toamnei. Frumos Bv!
RăspundețiȘtergereGabi.
Profund. De la ...inceput la sfarsit...?
RăspundețiȘtergereDesi frumusetea ta e mai mult de natura curcubeului ( ceea ce inseamna ca imi lipsesc culorile in scrisul tau), gasesc ca poemul asta este cel mai bun din toate ale tale (cunoscute mie) si il vad de o valoare artistica deosebita.
felicitari, in primul rand pentru blog,
RăspundețiȘtergereiar in al doilea rand pentru minunatele postari. chiar m-a impresionat articolul.succes in continuare