Doamnă dragă

Dragă moarte, babă bătrână și vis fără nume, neștiută până de curând,
Uită-ți păcatul și vino cu mine să iubim un apus, în mal de mare și pădure de castani.


Scumpă doamnă fără glas, cu chip rătăcit sub pași molcomi de broscoi,
Hai în lume să privești cum mama își iubește pruncul și soarele răsare negreșit.


Iubite înger al eternului respins,
Aleargă în vântul verii și dorește-ți un  strop de roșu cafeniu...


Prieten drag, uitat în timp de ruguri aprinse și nestinse păcate,
Umblă în noapte purtat doar de dor și mânat de dorință neînfricată, în alei lungi umbrite doar de cer.


Săracă fată, lăsată oarbă și fără gânduri duioase,
Mergi în pace, pe cărări uitate și plimbă-ți fiorul rece în deșerturi de chihlimbar.


Fată tristă, dragă soră,
Amintește-ți-l cu gânduri bune, pe el care te-a adus aici și recunoaște-ți că din iubire te frămânți.
Stropește-ți buzele cu roșu aprins, părul prindeți-l la spate și ieși în lume de îl caută printre străini.
Cere-ți iertare negreșit pentru uitarea ce i-ai dat-o și ține-l de mână plimbându-l între maci.
Și de refuzi, răzbună-ți răzbunarea-n altă parte...
Pe mine lasă-mă măcar un ceas să mai iubesc, apoi sufletul uită-mi-l la el, iar trupul rătăcește-l după plac.