Pietrele au început să se plictisească să mai fie pietre și încep să înflorească.
În luna pietrelor înflorite, înfloresc și țurțurii. Au petale argintii și tulpină nevăzută.
Tu o vezi.
Pietrele înfloresc pe rând. De la cele mici, la cele mari, până când munților le cresc petale și tulpini.
Vulcanii scuipă polen rece și nisipul e cu patru foi. Două galbene și două roșii cu pete negre.
Eu le văd.
Scoicile... o minunăție! Celor moarte le cresc rădăcini. Se strecoară printre frunzele nisipului și-și găsesc sălaș până la toamna lor.
Cele vii au în ele floricele mici. Atât de mici, încât încap cu miile în frunzele albastre ale munților.
Ei nu văd.
Când se-apropie scuturarea, anotimpul morții lor, se adună toate pe o stâncă stearpă și fluieră până la sfârșit.
Melodii cu glasuri și cuvinte. Au și dirijor. Un căluț de mare care o să strângă un buchet frumos din fiecare.
Eu nu pot.
Genial..Nu imi inchipuiam ca poti scrie texte cu atat de multa substanta si suflet ( - nu e o incercare nereusita de a te lauda, ci mai degraba o autocritica ;) )
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Florin. După comentariul tău, îmi pare că ne cunoaștem. Eu aici sunt expusă cu totul, în schimb nu știu cine nu credea în "substanța" și "sufletul" meu:)
RăspundețiȘtergerePutem spune ca ne-am intersectat acum vreo 5-6 ani, insa pana la a te cunoaste se pare ca mai era mult :). Anyway, nu despre asta era vorba. Felicitari pentru textele scrise. E o placere sa citesc "crampeiele" postate de tine si astept cu nerabdare update-uri. Spor si inspiratie!
RăspundețiȘtergereA cunoaște pe cineva, nu e o joacă dacă o faci bine:) 5 ani au trecut? Mulțumesc pentru aprecieri. Mă bucur că îți place.
RăspundețiȘtergere