Cafea la infinit

Am visat că trebuia să rămâi.
Toată viaţa.
Că-mi jucai cu degetele tango în păr
şi fierbeai cu noaptea cafea la ibric.
Dimineţile fugeai şi-mi lăsai soarele,
între deschis şi gol,
să-mi încălzească sfârşituri de vise.
Zâmbeai frumos când mă trezeai târziu.
Eu mă alintam şi-ţi ceream să mă mai laşi o viaţă.
În bucătărie plutea mirosul de ţigară neaerisită.

Am lăsat cafeaua să expire, dar o voi trezi cu gheață.

Fericit

O unghie scrijelindu-ţi numele cu furie.
Avea urme de cafea scufundată-n tutun,
dar stătea roşie, tremurând din încheieturi.

Era la prima literă, de abia o începea.
Eu am terminat demult, îi zic.
Nici măcar nu m-auzea.

O priveam ca pe un copil naiv,
îndrăgostit şi dependent de tine.
Nu ştiam dacă să-ncep să-i spun 
sau s-o las să se termine.

I-am aprins o ţigară şi i-am pus o mână-n păr.
Parcă se mai liniştise, oare?
Lacrimile se scurgeau pe deget,
suspina des şi sec.

Mă uitam cum hotărâtă
îţi continua numele pe pieptul meu.
Scria în oglindă ca să te uiţi în el.
De parcă sufletul de abia te aşteapta
să te vezi din nou prin el.

Bătrâne, Doamne!

Colorez fiecare mască care-ți ascunde fața
când sufletul îți fumează o țigară.
Asist la fiecare mână aruncată la întâmplare
în gol, desenezi buze.

Apa înoată în mine valul
doar pentru că ți-e sete, draga mea.

El ți-a făcut plăcere din mărgele mici de lut,
le-a ars la lampă și-au murit ca moliile.
Cică fericire!
Doar plăcere. Ca un phoenix mereu bătrân.
Sunt aici acum. Lângă zâmbetul tău,
între poate și poți.

Tac. Taci.
Doar scrisori părăsite de dragoste
ne râd de sus cu poftă.

Am ajuns și
degetele mele îți fumează riduri,
așa cum am promis.

(Andreei)

În colț, voi sta eu!

Am scăpat cupa neagră în care ți se odihneau cuminți ochii
și ce ți-a mai rămas din buză.

Am să-ți fiu o lumânare care te picură mereu pe spate
să mă scurg prin piele, să ajung la ploaie și să mă transform în pietre.
Ca un tobogan care-ncepe dinafară și se termină în tine.
Cuminte, ca o zână bună, îți voi sculpta buza din mine,
ți-o voi așterne la picioare și voi plânge peste ea.
Ultimul plâns, fără lacrimi, o va bucura și-ți va naște tot ce ți-am pierdut.
Va zâmbi urât, atunci când o va face, dar va fuma discret,
continuu și pervers.
Privește-o în oglinda din baie, dimineața. Îți va face cu ochiul și
poate chiar te va săruta.
Las-o acasă când ai să pleci în mare, se va topi și-ți va curge pe piept.
O să fie mai roșie decât cealaltă, cu sâni mai plini și părul blond. 

În colț, voi sta eu, sprijinită de riduri, ghemuită între firele rele ale
bărbii nerase.
Să nu mă deranjezi!

A.U.! - de la "Am Uitat!"

Secundele treceau urlându-ți numele. 
Voci înalte numărau ceasul și pernele fugeau ascunzându-se sub mine.
Nu mă lăsau să-ți astup chemarea.
Jonglau cu râsete ascuțite și se băteau cu visele din coșmarurile mele.
"Am, n-am, vreau, să fii, să știi, fără, du-mă, lasă-mă, uită-te din mine"
Le scăpau rămășițe de dorințe printre degete.
Cădeau cu răsunet lângă mine cuvinte împrumutate de la alții
Și alții le împrumutau de la tine.

În dormitor, luna s-a stins, soarele s-a ascuns printre caiete
Și tu ești nicăieri.
Hai să alergăm prin pretutindeniul de mâine!

Gânduri în cor

Visez începutul și ce poate face el cu mine, dar nu îl las.
Îl pierd ca să-l visez din nou.
Mă-ntorc mereu de mai departe și aștept să nu se mai întoarcă,
Dar vine credinciosul, vine.
Am devenit chezaș pentru el în fața timpului.
Ori de câte ori întârzie, orele mi se răzbună.
Primul alb s-a ascuns într-un fir de păr
Și-mi repetă obsesiv că o să uite să mai vină.
Îmi scrie pe pleoape cum că timpul este negru
Și că ploile sunt scurte.
Nu știe, nebunul, că literele dispar atunci când ochii se deschid.
Și încep să adorm...
Îmi aud gândurile pe voci, dar vocea mea nu se aude printre ele.
Adorm într-un sfârșit. Continuu.

Roșu în vin

Ai plecat cu dezlegarea blestemelor, dar ai uitat paharul.
Îți sorb vinul rămas și prin rotocoale de fum îți scriu numele cu roșu.
Am văzut cum fumul înghite vinul și cum huma spoiește vina
Atunci când îmi întorc spatele doar o secundă.

Sub genunchi sângele îmi curge șiroaie,
Am căzut cu mâinile împreunate pe cioburi de roșu.
Am crezut că dacă-L voi ruga să mă dezlege, te-ai întoarce și ai umple paharul.
Mi-ai umplut sufletul, în schimb. Cu furie într-un vid.

Mă arde gândul.
Mă doare fumul ce se scurge pe sub ușă, afară.
Mă ustură vântul care-ți usucă rănile atât de repede.
M-a orbit furia și-am răsturnat paharul gol...

Suerte!

Ambalaj uitat, suflet rătăcit

     În cabina 2 oamenii mă privesc. Hotărăsc să nu le spun nimic despre tine. Tu nici nu exiști pentru ei. Suferința noastră le e străină lor. Și totuși, de ce mă privesc cu o lacrimă pe obraz? De la cel mai mic la cel mai mare, îmi varsă mie o lacrimă pe geam.
     Din receptor se aude o vioară. E tristă. Unghiile îmi zgârie sânul. Cuvinte aruncate de la stânga la dreapta încep să coboare în suflet. În oglindirea geamului descifrez cu greu. Nu e scrisul meu și nici al tău: 

     "Smintit, curat și fără glas mă așez la un vals și mâna ți-o las să se odihnească.
       Mă rog și sper să fie un străin cel ce cu gura se apropie de a noastră."

     Soarele să fie cel care a oprit vioara și cuvintele le-a șters?
     - De ce plâng oamenii ăștia? Luați-i de aici! Cabina 3 și ultima din dreapta sunt libere. Plecați de aici! urlu către păsările albastre, cu speranța că mă vor ajuta. Ele se leagănă însă trist  pe firul telefonului, în ritmul viorii care a tăcut.
     Așteptând să se termine circul ăsta, simt cum unghiile îmi scrijelesc acum genunchii. Nici nu vreau să mă mai uit. Privirea însă e curioasă și îmi zburdă pe geam:
    
     "Sing...ur... mă în..torc ac...um spre ti..ii..ii..ne,
      Ch...ip.. cio...plit ...d.d..in le...mn înc...his,
      Să ch...em...ăm î...nge...rii d...e mâ...ine
     Să... ne sp...ună: A...cu...m e d...es...c...his"

     Nici nu pot și nici nu vreau să înțeleg. Poate-s doi copii care se întrec în versuri.
     Harpă?! Sau poate fluiera ciobănașul surd...

Moartea vie a bătrânului

Îngerii s-au înecat de poftă cu râuri de ceară. Priveau pic cu pic din mare, iar în capăt, un bec pâlpâind a jale, le lumina ochiul grăbit s-adoarmă încet și simplu.

Aripi tăcute se plimbau în calendar înapoi... înainte... înapoi... înainte de apoi și rămâneau doar un ceas să vadă cucul ce-a cântat cândva în colivie. Cucul își doarme visul.

"3 păcate: două crime și un copil."

L-au lăsat să tacă. Fără fluier, fără coapse, urlă-n gând cuvinte pline:

"Picură cu stropi, picură pe brațe, picură în gânduri cu miros de gheață".

L-au uitat de atunci tăcând și tace.

Multiplu

Privește-i zâmbetul când doarme și colorează-mi buzele cu roșu aprins.
Trezește-mă în zori cu parfum de soc și șterge-i tâmplele de sudoare.
Plimb-o pe un mal de lac în parc, iar pe mine îmbrățișează-mă până la somn.
Culege-mi margarete și cântă-mi dorul, leagăn-o în balansoar și șoptește-mă pe mine ei.
"Să plece!"


De nu, atunci uită-mă, sapă-mă și sculptează-mi chipul pe aripi de vultur.
Am să-l rog pe vultur să vegheze peste voi. Într-un hoit i-aș transforma ei trupul.
Am să sufăr, am să sfâșii aerul cu miros urât de soc stricat. Dar am să tac.
Mi-ai șoptit numele ei în balansoar. Să plec, zici?!
"Să plece!"